„Mami, tu când te lași de fumat?” „Tati, tu de ce fumezi?”
Acestea sunt două dintre cele mai dificile întrebări pe care un părinte le poate primi de la copilul său. Asta pentru că nici măcar părintele nu are un răspuns la ele. Fumătorul trăiește o ambivalență continuă – jumătate din el vrea să se lase de fumat, în vreme ce jumătatea cealaltă dorește să-și aprindă o țigară chiar acum. Deci, nu prea știm cu certitudine răspunsul la prima întrebare – poate azi, poate mâine, poate pe întâi, poate la anul. Iar a doua întrebare este și mai grea. Mintea umană este în permanentă căutare de sens. Iar atunci când ceva nu are sens, intrăm în panică. Or, cum ai putea să clasifici altfel decât lipsit de sens un așa zis „obicei”, care te costă o avere, îți ruinează sănătatea, te condiționează permanent, poate chiar îl urăști, dar pe care continui să-l ai? Și atunci, din lipsa de sens a părinților, se nasc non-răspunsurile: „De ce fumez?” „De idiot”/”Pentru că-s om mare iar oamenii mari au voie.”
Cei mai mulți copii de fumători au început prin a fi avocați anti-fumat. Pentru mintea unui copil, lucrurile sunt enervant de simple: dacă fumatul ucide și tata sau mama fumează, rezultă că tata sau mama va muri. Cu această frică cei mici se confruntă în interior, adesea neverbalizând-o concret. După cum știm, copiii deseori exprimă ceea ce simt prin joc, prin desen, prin povești, prin „minciunele”. Copiii mai mari însă își imploră mamele să se lase de fumat ca să nu moară și-i toacă mărunt pe tați să renunțe la fumat ca să nu se îmbolnăvească.
Departe de noi dorința de a-i arunca pe bieții părinți într-un ocean de vinovăție, dar deseori în sesiunile noastre de grup am constatat că niciodată nu se gândiseră la aceste lucruri. Se fereau să fumeze în nasul copiilor, de teama noxelor care i-ar putea afecta. Foarte bine. Dar fumau nestingherit în aer liber sau câțiva metri mai încolo, într-un balcon sau în bucătărie. Din fericire, gradul de conștientizare e crescut față de secolul trecut, dar din păcate nu e de ajuns. Așadar, expunându-și copiii la actul fumatului, părinții întrețin fără să vrea și această spaimă ancestrală – teama de moarte, pe care copiii o simt mai puternic decât adulții, deoarece pentru moment, întreg universul lor este compus din mama și tata.
Și atunci de ce, dacă o viață s-au chinuit să-și convingă părinții să se lase de fumat, odată ajunși la vârsta pubertății, mulți dintre copiii de fumători se apucă ei înșiși de fumat? Nota bene: sunt mulți copii de fumători care nu se apucă niciodată de fumat, așa cum sunt mulți copii de nefumători care se apucă. Și într-o parte și în alta, avem excepții de regulă; statistic, copiii de fumători sunt mai predispuși la a se apuca de fumat decât copiii de nefumători.
Revenind, ca să putem răspunde la întrebarea de mai sus, trebuie să ne ducem în prima etapă de dezvoltare a copilului: 0 – 2 ani. Încă de la începutul existenței sale, copilul observă adulții din preajma sa și, pentru a învăța „despre ce-i vorba în viața asta”, începe să imite și să pună în practică ceea ce vede. Imitația nu are un scop funcțional. Copilul nu-și propune să învețe observând și imitând. El pur și simplu o face. Și nu o face doar cu ceea ce este util, pentru că nu are dezvoltarea psihică necesară pentru a face diferența între bine și rău, utilitate și inutilitate etc. Spre exemplu, nu este nimic firesc și natural în a ține un obiect la ureche și a vorbi cu cineva invizibil. Și totuși, o facem. Iar copiii noștri ne imită. Îi vedem mergând țanțoș prin casă, uneori folosind chiar alte obiecte decât telefonul și prefăcându-se că vorbesc, asemeni nouă. Copiii încalță pantofii imenși ai părinților, reproduc grimasele părinților, se prefac că vorbesc la telefon sau lucrează la calculator asemeni părinților. Iar dacă părinții fumează, ei se vor preface că fumează și ei, încă de dinainte de a afla că fumatul este nociv și de a se instala acea teamă de care am vorbit mai devreme. De fapt, cercetările arată că ne naștem cu abilitatea de a imita, primele semne fiind vizibile încă din a doua zi de la naștere. Neurologic, suntem echipați cu neuroni oglindă, care ne facilitează abilitatea de a ne „pune în pielea celuilalt”, devenind, preț de o clipă, ca cel pe care-l imităm.
Iar actul imitativ este mai mult decât o pură „pantomimă”. Prin imitație, se instalează o relație. Copilul care imită adultul intră în relație cu acesta. Mai mult decât atât, încă din faza de bebeluș, copilul „încorporează” în structurile sale psihice imaginea părinților (în special a mamei), neavând mecanismele necesare pentru a separa ce e bun de ce e rău. Cu alte cuvinte, un bebeluș sau un copil mic nu are capcitatea de a se întreba de ce iese fum din gura mamei sau a tatălui sau de ce din când în când, în gura lor apare un bețișor care fumegă, ci pur și simplu va primi informația global, internalizând-o.
Însă, pentru copii, influențele nu se opresc la ușa casei. Ei își extind orizontul de cunoaștere și prin contactul cu ceilalți membri ai grupului din care fac parte – familia extinsă, prietenii de familie, cunoscuții și necunoscuții întâlniți, de pildă, în locurile pe care le frecventează.
Din aceste motive și din restul motivelor ce țin de sănătatea fizică a copiilor, credem că noua lege anti-fumat care propune, printre altele, extinderea interdicției de a fuma și în spațiile de joacă destinate copiilor, indiferent dacă acestea sunt în interior sau în exterior, precum și în spațiile de alimentație publică (ex.: restaurante), acolo unde familiile merg împreună preponderent la ocazii festive, va duce la creșterea gradului de curățenie psihică pentru copiii noștri, care nu vor mai crește asociind anumite activități, gânduri sau mai grav – emoții, cu fumatul. Treptat, pe măsură ce societatea își va schimba punctul de vedere privind consumul de tutun (în orice manieră), copiii noștri vor identifica în fumat și aspectele nocive și de ce nu, inutile. Deocamdata însă, țigara este considerată ceva firesc, iar copiii noștri cresc privind această intoxicație ca pe un obicei normal, un act firesc, un „tabiet”, nu ca pe o adicție parșivă de drog , așa cum este în realitate, dublată de asocieri create prin manipulare.
Aici găsiți un istoric al acestei legi și ce se dorește a se schimba acum.
Aici găsiți manifestul Coaliției România Respiră, un grup de peste 200 de organizații și persoane publice, din care facem parte și noi, care militează pentru schimbarea legii antifumat existente momentan în România.
