Periodic suntem acuzați că ”avem ceva” cu celelalte metode de renunțare la fumat, că prea o ținem pe-a noastră sus și tare cum că-i cea mai bună și ni se arată obrazul prin diverse postări de Facebook, cu mesajul subtil că oamenii au dreptul să încerce de toate! De ce nu recomandăm și alte metode?!
Hai să facem puțină lumină în povestea asta.
Da, sunt oameni care s-au lăsat de fumat pe cont propriu, prin ceea ce noi numim Metoda Voinței. Acea încordare a determinării, a ambiției, deseori motivată de factori externi omului, care se simte prins în menghină și nu mai are altă soluție decât să se abțină de la fumat. Pentru cât timp? Pentru cât timp o putea. Metoda Voinței este ceva ce noi, alături de restul psihologilor din lumea întreagă, nu recomandăm deoarece:
1. Voința este o resursă epuizabilă în timp (vezi ego depletion). Te strofoci atât de mult încât fie la un moment dat cedezi, fie înlocuiești obiectul dorit (în speță, țigara) cu altceva (ex.: mâncare). Faci o tanda pe manda de toată frumusețea, ieșind din povestea lăsatului de fumat fie mult mai gras, epuizat și deci nefericit, fie cu o altă adicție și la fel de nefericit.
2. Voința transformă țigara într-un fruct oprit pentru că mesajul pe care ți-l spui este ”nu mai am voie să fumez”. Or, știm prea bine că natura umană nu se împacă prea bine cu interdicțiile de pe la Adam și Eva încoace. Deci, ideal este să găsim un mecanism prin care să ocolim antrenarea voinței în procesul renunțării la fumat. Un fel de by-pass mental. Fix asta face metoda Allen Carr.
3. Presupunând că, printr-un miracol, reușești să depășești corvoada voinței și ieși din bătălie cu multe cicatrici, o grămadă de suferință îndurată, vreo 20 de kile în plus, dar victorios! Problema e că-ți va fi dor. Și te vei trezi în momente cheie ale vieții fantasmând la țigară, dar interzicându-ți-o tot tu, de teama reluării chinului de a renunța iarăși la fumat. Fericirea nu înseamnă doar să fii nefumător, ci să te și bucuri de libertate. Metoda Voinței nu oferă această bucurie.
În ciuda acestor argumente, am avut uneori în sesiune oameni care nu au putut să accepte aceste adevăruri despre psihicul nostru și au persistat în a-și încorda voința chiar și după ce au plecat de la sesiune. Pentru că da, uneori e dificil să renunți la o convigere în care ai crezut o viață, pentru simplul motiv că cineva îți zice că nu-i adevărat și-ți prezintă niște argumente pentru asta. Avem cu toții o rezistență la nou, mai ales la acele infomații care vin să infirme credințe vechi. Așadar, acelor oameni nu le-a fost ușor, dar simpla înțelegere a celorlalte informații prezentate în sesiune le-a făcut parcursul mai ușor decât ar fi fost dacă nu ar fi primit ajutorul nostru.
O altă cale de ”vindecare” pe care nu o recomandăm este cea a adjuvanților nicotinici (gume, plasturi, spray-uri cu nicotină, țigări electronice etc.). Pentru că nu poate fi vorba despre o vindecare adevărată, câtă vreme băgăm în corp o otravă letală. Un scurt reminder despre nicotină: este un insecticid produs de planta tutun, specia Nicotiana Tabacum, care dacă ar fi injectat direct în sânge, în funcție de dozaj/kg corp ne-ar omorî pe loc. Nicotina este responsabilă pentru instalarea și menținerea adicției fiziologice, așadar cum am putea să scăpăm de un drog, continuând să-l folosim? În plus, fumatul nu înseamnă doar adicție chimică, ci și procese mentale. Care trebuie înțelese. Ce înțelegem oare din pufăit o țigară electronică, plină cu nicotină? Că am schimbat părul lupului, nu și năravul. Ce înțelegem din cateva pufuri de spray cu nicotină? Dar din molfăit guma cu nicotină? În sesiuni avem de-a face frecvent cu oameni care fie au luat adjuvanți nicotinici și au continuat să fumeze țigări normale (pentru că asocierile mentale nu sunt create cu adjuvanții, ci cu țigările binecunoscute) sau cu persoane care au început să ia adjuvanți, s-au frustrat îngrozitor (deși culmea, doza de nicotină ingerată era aceeași sau chiar mai mare) și au revenit în scurt timp la țigările familiare. Așa încât nu, nu vom recomanda niciodată o asemenea păcăleală și nu vom recomanda să vă otrăviți. Acuzați-ne de lipsă de perspectivă democratică, dacă doriți, e dreptul vostru.
Apoi avem de-a face cu medicamentele. Lăsând la o parte efectele adverse care pentru unii oameni pot transforma fumatul în cea mai mică dintre problemele pe care le pot avea (am avut cazuri în sesiune), avem o problemă de logică. De ce să iei un medicament și să continui să fumezi, băgând substanțe otrăvitoare în tine, care însă nu vor mai face priză în creier, în lăcașul adicției? De ce ar fuma cineva degeaba? Hai pe bune acum, cât ne mai amăgim că fumăm pentru că ne place gustul sau mirosul țigării? Fumăm pentru drog! Or, dacă drogul nu mai ajunge acolo unde trebuie, de ce să ne mai otrăvim în continuare corpul cu mii de substanțe nocive? Ok, da, fumăm mai puțin. Dar tot nu e rezolvată problema. Pentru că fumatul înseamnă 10% adicție chimică și 90%….. atașament psihic. Pentru el există medicamente? Nu.
Ce face metoda Allen Carr este să lucreze pe partea de 90% a problemei. Pentru că dacă atașamentul este distrus, nu vei avea nicio problemă reală să întrerupi alimentarea cu nicotină, pentru că vei găsi fumatul inutil. Așa cum este, de fapt. Câtă vreme alegem să vedem doar o părticică din întreg, câtă vreme privim chimia la microscop, fără să ne uităm nicio secundă la psihologia din spatele unei industrii gigant, n-avem mari șanse de eliberare. Și nu, nu vom recomanda niciodată tratamente ce implică otrăvirea corpului. Nu vom crea iluzii false și nu vom propovădui terapii despre care nu credem că pot aduce un plus de valoare lucrurilor pe care le oferim deja noi, prin metoda Allen Carr.
Ne vom recunoaște însă deschis limitele. Da, sunt situații când nu putem aduce eliberarea promisă. Sunt situații când oamenii cară după ei istorii de viață într-atât de complexe și de dureroase, încât au transformat țigara în unic aliat, atașamentul psihic fiind la cote imense. Deși înțeleg argumentele noastre la nivel rațional, nu reușesc să interiorizeze informația și să trăiască bucuria eliberării. De ce? Pentru că simt că s-ar prăbuși fără micuța cârjă de sprijin, în care proiectează povești vechi de-o viață. Și-atunci apelăm și noi la ajutor. Le recomandăm oamenilor psihoterapia, pentru rezolvarea acelor probleme de fond, care mocnesc de mult timp, urmând ca apoi, într-o perioadă mai așezată din punct de vedere psihic, să reluăm lucrul pe tratarea fumatului, ca simptom, învățându-i pe oameni tehnicile necesare pentru eliberarea totală, știind că după o cură psihoterapeutică vor avea disponibilitatea afectivă de a interioriza informațiile pe care le oferim. Acestea însă sunt cazuri izolate.
În marea lor majoritate, oamenii care vin la noi au încercat celelalte metode antifumat și nu au reușit să scape de țigară. Ce facem noi, spre deosebire de celelalte metode? Reconstruim puzzle-ul și-i ajutăm să înțeleagă despre ce e vorba în realitate. Nu spălăm creierul, nu inoculăm idei, nu manipulăm. Prezentăm informație și o altă perspectivă.
La final, omul alege: continuă să fumeze sau încheie perioada de fumat și nu se mai uită înapoi. Nimeni nu obligă pe nimeni să stingă ultima țigară. Așa încât, nu vă feriți de sesiunile noastre: în cel mai bun caz, scăpați de fumat definitiv, fără sevraj, fără kilograme în plus și fără tristețe. În cel mai rău caz: plecați mai informați, mai asumați, crescuți pe dinăuntru și poate cu o nouă perspectivă aspra vieții și aspura universului vostru interior.
Vă așteptăm! 🙂
www.allencarr.ro 0732138383 raspunsuri@allencarr.ro
