În 2012 răsfoiam pentru prima dată cartea lui Allen Carr găsită la întâmplare în biblioteca unui prieten. Se împlineau la acel moment ani de zile de când încercasem absolut orice metodă de a mă lăsa de fumat, însă fără succes. Tentativele eșuau după câteva zile de abținere, de încercări disperate de a scapă de dorința de a aprinde o țigară. Eram ținta ironiilor și a glumelor celor din jur care mă întrebau de fiecare dată: “Ce vei mai încerca de data asta? Tu nu realizezi că nu te vei lăsă niciodată de fumat? Țigara face parte din viața ta, este o prelungire firească a mâinii tale…”.

Cartea, deși avea puține pagini, am citit-o în câteva zile. Era palpitantă, interesantă dar totuși ceva mă făcea să o închid după ce citeam căteva pagini. Îmi era frică. Frică de faptul ca nu mă voi putea descurca fără țigară. Frică de ceea ce mi s-ar putea întâmpla dacă aș continua să fumez. Era ca o luptă ce se dădea în interiorul meu: “citește mai departe, ești pe drumul cel bun”…versus…“las-o jos, nu este încă momentul să te lași de fumat…”

Nu am reușit să mă las de fumat după citirea cărții. Dezamăgire, stimă de sine distrusă…toate păreau că nu mai au niciun rost. Povestea însă nu s-a oprit aici. Am reușit să ajung în sesiunile de terapie din cadrul clinicii și viața a luat o altă turnură. În luna august, anul acesta, se împlinesc zece ani de când am stins ultima țigară. Zece ani de când am renăscut, de când sărbătoresc a doua zi de naștere.

Acum, ca terapeut, este frustrant să văd fumători care „nu înțeleg” metoda de prima oară și care se gândesc: „Trebuie să citesc din nou cartea. Și din nou. Și din nou”. Îi înteleg totuși deoarece am fost “în pielea lor”.

De multe ori aud: “Am citit cartea, dar n-a funcționat pentru mine.” Însă, la o investigație mai atenta, aflu că fie s-a citit jumătate din ea (“Am înțeles eu ce vrea să zică”), fie nu s-au respectat instrucțiunile (ex.: “Am încercat să evit fumătorii, dar am avut o petrecere la firma și m-am reapucat.”).

Ce este de făcut în cazul ăsta ? Puneți mâna pe telefon și sunați-ne. Nu sunteți singuri.

Persistența și determinarea sunt bine intenționate și admirabile, dar este important să folosești toate instrumentele pe care le ai la dispoziție.

Ai putea să bați un cui cu un papuc dar va dura mult timp și s-ar putea să renunți din pură frustrare. Nu ar fi însă mai ușor să folosești pur și simplu un ciocan?

Uneori informațiile trebuie prezentate într-un mod ușor diferit… pentru că toți suntem diferiți… și acesta este punctul forte al seminariilor noastre găzduite de terapeuți/facilitatori Allen Carr Easyway România. Câteodată oamenii au nevoie de ajutor suplimentar pentru a „prinde” în sfârșit metoda, a pune cap la cap piesele de puzzle ale acesteia și pentru a putea finaliza tabloul vieții fară “fumuri”.

IMPORTANT! Ce nu folosim în procesul de vindecare?

• adjuvanți nicotinici (plasturi sau gume cu nicotină, spray-uri nazale,inhalatoare, țigări electronice);
• terapie de șoc (nu vă arătăm fotografii șocante, informații despre boli sau inducerea fricii de moarte);
• medicamente;
• țigări medicinale;
• voință.

Apelăm doar la rațiune, logică și bun simț.

Aici puteti gasi mai multe detalii privind tipurile de sesiuni

Cristina Nichita, terapeut senior Allen Carr Easyway România

Articolul Ajutor! Am citit cartea lui Allen Carr și încă mai fumez… apare prima dată în Allencarr.

Metoda Allen Carr este diferită.

Nu se folosesc tehnici de infricosare, imagini oribile, nu există înlocuitori, pastile, lasere sau trucuri. Nu este hipnoză, gândire pozitivă. Nu se insistă pe motivele pentru care nu ar trebui să fumezi și pe care le știi deja.

În schimb, ne vom concentra asupra motivului pentru care continui să fumezi sau să vapezi, în ciuda faptului că deja cunosti dezavantajele evidente.

Metoda Allen Carr va pune la îndoială și va contesta ceea ce crezi că știi despre fumat sau vapat. Vom demola miturile care te țin prins în capcană și schimbând modul în care te gândești la asta, îți vom înlătura dorința, astfel încât să nu mai ai niciun motiv să o faci … vreodata.

Pasul 1 – Înțelegerea problemei – obicei sau dependență?

Un obicei este un comportament repetat pe care alegi să îl faci … dar chiar este el o alegere? Dacă într-adevar ai avea de ales, ai alege să nu o faci și nu ai mai citi despre asta.

Odată cu dependența, drogul te controlează, ceea ce este opusul complet al alegerii. Toți dependenții…și da, este dependență…sunt conștienți de efectele negative ale consumului: riscurile privind sănătatea, banii, stigmatul, efectul asupra familiei tale, sclavia etc.

Dar majoritatea dependenților cred că există un beneficiu sau o plăcere în schimb și că oprirea administrarii drogului înseamnă a face un sacrificiu sau „a renunța”.

Pasul 2 – Schimbarea modului de gândire

În realitate nu renunți la nimic, însă majoritatea oamenilor cred că există un anumit beneficiu sau o plăcere, lucru perceput ca o luptă mentală: „Mă ucide … dar mă relaxează” ; „Este scump … dar îmi dă o pauză” ; „Mă consumă … dar îmi place”

Cum te simți când te gândești să nu mai fumezi? Te simți fericit și entuziasmat? Sau te face să te simți anxios, nervos sau chiar speriat?

Majoritatea oamenilor trăiesc ultimele stări enumerate și, bineînțeles, atunci când se simt așa, preferă să apeleze iarăși la țigări, cu convingerea ca îl vor ajuta, când, în realitate, acestea reprezintă de fapt cauza anxietății. Și iată cum ciclul dependenței continuă.

Adevărul este că asistam la un razboi al fricilor.

Cum poți să te bucuri de viață sau să faci față stresului fără să fumezi sau să vapezi?

Știi că nu ar trebui să o faci, dar totuși o faci. Aceasta este ceea ce numim metoda vointei: a nu ți se permite să faci ceea ce îți dorești să faci.

Este neplăcut, este mizerabil, este dificil și de obicei se termină cu un eșec.

Doar gândul de a renunța la cârjă sau la plăcere ne face să blocăm gandurile negative legate de fumat, să ne simțim anxioși și să decidem că încă nu suntem gata să facem acest pas.

La un moment dat în viață probabil că ai încercat să reduci sau să controlezi numărul de tigari, însă acest lucru a făcut să prețuiesti și mai mult țigara.

Nu ne-o dorim atât de mult în viața noastră, însă nu ne putem imagina viața fără ea. Sună familiar?

Pasul 3 – Îndepărtează frica de a renunța la țigări

Este posibil să nu iti dai seama că 99% din problemă este de natura mentală și doar 1% este fizică.

Dacă era pur fizică, te-ai fi trezit noaptea in plin sevraj.

1% este dependența ta fizică de droguri; 99% este dependența ta psihologică tradusa în convingerea că te ajută în viață sau că iti face placere.

Schimbând modul în care te gândești la asta și realizând că nu există niciun fel de beneficii, vom rupe adicția prin eliminarea dependenței tale psihologice.

Atunci cand nu simti dorinta de a face ceva, nu vei avea nevoie de voință pentru a te opri și întregul proces va deveni ușor și plăcut.

Frica este cea care te ține prins.

Teama de ceea ce se poate întampla rău, teama de pierdere sau teama de a renunța nu vor mai exista.

Odată ce ai înțeles cum funcționează capcana dependenței, nu vei mai avea nicio dorință de a fuma sau a vapa și, în același timp, va fi înlăturată teama de a renunța.

Pasul 4 – Găsește-ți libertatea

Atunci când vei folosi metoda Allen Carr Easyway te vei bucura de un sentiment de libertate chiar de la început.

Toate spaimele si fricile sunt eliminate și , chiar și în cazurile de dependență majoră , sevrajul va fi aproape inexistent.

Terapeutii noștri (fosti fumatori deveniți nefumători cu ajutorul metodei Allen Carr), te vor ajuta să îți înțelegeți dependența, să îți schimbi modul de gândire și să elimini dorința de a fuma sau vapa.

Articolul Cum scapi de fumat in patru pași? apare prima dată în Allencarr.

În condițiile studiului, la 6 luni distanță față de data stabilită pentru oprirea fumatului, metoda Allen Carr’s Easyway a dovedit o rată de succes de 19%, comparativ cu 15%, rată furnizată de serviciile de terapie antifumat oferite de NHS. Studiul a beneficiat de 620 de participanți, 310 fiind înscriși în programul Allen Carr Easyway, iar 310 în programul NHS. Reușita abstinenței a fost verificată prin măsurarea nivelului de monoxid de carbon în aerul expirat.

Rezultatele studiului arată viabilitatea metodei Allen Carr Easyway, ca practică terapeutică nemedicamentoasă, ce poate fi livrată în formule de lucru în grup, fiind totodată eficientă din punctul de vedere al costurilor, pentru contribuabilii către sistemele naționale de asigurări de sănătate.

Prof. Daniel Frings, echipa de cercetare:

“Aceste rezultate oferă sprijinul necesar pentru demonstrarea eficienței metodei Allen Carr’s Easyway, în privința opririi fumatului.”

Rezultate excelente și în studiul din Irlanda

Studiul condus de Centrul pentru Cercetarea Comportamentelor de Adicție stă mărturie asupra eficacității metodei Allen Carr Easyway, alături de un altul, supus recenziei experților, efectuat la solicitarea Guvernului Irlandez și publicat în ediția ‘Tobacco Control’ a British Medical Journal’s (Keogan S, Li S, Clancy L. Tob Control 2019;28:414–419.).  Acesta a indicat faptul că metoda Easyway este aproape de două ori mai eficientă, comparativ cu serviciile de oprire a fumatului, furnizate de programul național irlandez, Quit.ie.  

Prof. Luke Clancy, Director General Tobacco Free Research Institute Ireland (TFRI): “Allen Carr este un tratament folosit mult prea puțin și care poate contribui decisiv la atingerea scopurilor noastre, în ceea ce privește controlul eficient al tutunului.”

John Dicey, CEO Allen Carr’s Easyway:

“Este o zi de referință pentru noi, având acum la dispoziție nu unul, ci două studii clinice randomizate. Fără echivoc, având doar cuvintele ca mijloc terapeutică, și nu o pilulă, extract sau vreun plasture, evaluarea metodei noastre nu poate fi făcută în același mod și în aceleași condiții precum ar impune desfășurarea sa în mod normal, în centrele noastre. Dar chiar și așa, cu limitările impuse de cadrul cercetării, ne bucurăm de rezultatele obținute, care arată că metoda este cel puțin la fel de eficientă precum celelalte programe oferite la ora actuală, care se bazează pe produse nicotinice sau medicamentație. Sperăm ca în curând Easyway să devină o alternativă oferită în cadrul programelor naționale de sănătate.”

Prof. Sofia Ravara, Președinte „Group for the influential European Respiratory Society Tobacco Control Committee”, despre studiul din Irlanda: “L-am găsit extrem de util și sper să nu mai fie necesari încă 30 de ani pentru ca Allen Carr să fie validată drept o metodă eficientă de oprire a fumatului.”

Programul de sesiuni Allen Carr‘s Easyway to Stop Smoking nu implică folosirea de produse pe bază de nicotină și niciun alt fel de produs farmaceutic. În schimb, adresează motivele pentru care oamenii continuă să fumeze în ciuda tuturor informațiilor negative despre fumat, astfel încât perspectiva asupra consumului de tutun este schimbată, iar majoritatea persoanelor ajung nu doar să oprească fumatul, ci și să scape de dorința de a fuma.

Surse:

• Frings D, Albery IP, Moss AC, Brunger H, Burghela M, White S, and Wood KV (2020) Comparison of Allen Carr’s Easyway programme with a specialist behavioural and pharmacological smoking cessation support service: A randomised controlled trial.  Addiction 115: doi: 10.1111/add.14897.  Articol complet aici:
• https://www.imt.ie/news/smokers-twice-likely-quit-smoking-using-allen-carr-method-study-reveals-25-06-2019/
• https://doi.org/10.1136/bmj.j3936
• https://www.youtube.com/watch?v=_RzGEy_Fth4&feature=youtu.be&fbclid=IwAR3iW4tU8xQps8qRUmFS7H0MkePg1fvwimoIO9FZD_kOO8UKmszyl066M24

Articolul Studiile clinice atestă eficiența metodei Allen Carr’s Easyway To Stop Smoking apare prima dată în Allencarr.

Da, am scăpat de tusea tabagică, am respirat mai profund, mi s-au intensificat simțurile (mirosul și gustul), am scăpat de o cheltuială majoră, am devenit mai rezistentă la efort … dar nu (numai) despre acestea vreau să vă povestesc astăzi.

În perioada când am ajuns la sesiune, aveam moralul foarte scăzut. Încercasem de 4 ori să mă las, de tot atâtea recidivasem. Stima mea de sine era la nivelul bocancilor (căci, da, era cam aceeași vreme de doi lei pe-afară). Mă simțeam neputincioasă și învinsă. Obosisem să-mi justific viciul cu tot felul de glumițe, mai mult sau mai puțin sarcastice: “Ce-i afumat ține.”, “Tre’ să mor de ceva, până la urmă”, “Suma viciilor e constantă; n-am bani de alte droguri” șamd.

După sesiune, viața mi s-a schimbat total. Sigur, în timp, dar spectaculos. Ce s-a întâmplat, de fapt?! Trei consecințe au conlucrat: una așteptată, banii, și altele mai puțin așteptate – surplusul de energie și o stimă de sine crescută.

Lăsatul de fumat este o decizie venită dintr-un soi de egoism sănătos: din dorința de a face lucruri bune pentru tine. Crescându-mi stima de sine (eram OMUL CARE A REUȘIT!), am căpătat curaj să încerc și alte lucruri pe care le evitasem din frică.

Primul a fost curajul de a scrie articole și de a mă expune criticilor online. Surpriză sau nu, am descoperit ca am un condei destul de iscusit și priză la oameni.

Al doilea, care s-a legat și de suma proaspăt economisită, a fost psihoterapia. Mi-am dat seama că fumatul era autosabotare și nu mi-a plăcut bucățica asta din mine. Cu banii rămași de pe urma fumatului, am aflat cum să lucrez pentru mine și nu împotriva mea. Să am curaj să mă expun așa cum sunt, fără teama de a fi respinsă sau judecată. Să am curaj să îmi asum riscuri calculate, dar și să am grijă de mine.

Consecința? Am îndrăznit să renunț la jobul de zi cu zi și să devin freelancer pe profesia mea (alta decât cea de terapeut). Nu zic că a fost ușor inițial, sau că am dormit bine știind că nu mai vine o sumă fixă îndestulătoare lunar. Dar, cu timpul, am ajuns să dorm excelent, să îmi aleg singură ora la care mă trezesc, să lucrez numai în orele când știu că sunt productivă, să îmi fac cumpărăturile când nu e buluceală, să mă duc la sală (ce să fac cu energia aia extra?!) etc. Nu pot să cuprind în fraze cât de bucuroasă sunt că am ales drumul ăsta.

Ultima perlă din salba asta, a fost că am ales să dau înapoi aceeași bucurie viitorilor foști fumători. Am învățat mult, mi-am depășit frica de a vorbi în public (sunt introvertită din fire) și am devenit terapeut Allen Carr Easyway. N-aș fi putut niciodată asta, fără acea zi când am bătut timid la ușa centrului. La fiecare sesiune anti-fumat, indiferent cât ar fi de dificilă, sunt bucuroasă că aduc oamenilor alinare, curaj și un suflu nou.

Cam asta mi s-a întâmplat mie după ce am stins ultima țigară. Nu, nu am scris numai ca să mă laud, ci și ca să exemplific cât de mare este, de fapt, o astfel de decizie, câte implică.

Nu stingi numai ultima țigară, ci alegi să fii bun cu tine.

Articolul Beneficiile neașteptate ale lăsatului de fumat apare prima dată în Allencarr.

„De ce este important pentru dvs. dacă am fumat? Dacă dvs ați fi bolnav de tuberculoză, ar conta dacă medicul a avut sau nu tuberculoză ca să vă poată trata?”

Deși fumatul este, în esență, o boală, ea are o imensă componentă emoțională, psihologică. Motiv pentru care, este esențial pentru fumători să știe că cel care-i tratează a trecut prin acea experiență și știe ce simte omul atunci când pofta de țigară își face simțită prezența. Mai mult decât atât, este imperativ pentru majoritatea fumătorilor, ca omul care-i conduce afară din Iad să fi fost la rândul său pe acolo și să se fi eliberat, învâțând drumul, pentru a-i putea ajuta și pe alții. Experiența directă cu drogul și la rândul său, eliberarea din capcana drogului (oricare ar fi numele său) aduce o valoare inestimabilă procesului de vindecare.

De aceea, condiția numărul unu când cineva dorește să intre în programul de formare a terapeuților antifumat Allen Carr este să fi fost fumător și să se fi lăsat prin metoda Allen Carr.

Altfel, comunicarea este searbădă, lipsită de relevanță și de autenticitate. Un fumător nu poate accepta recomandări de la cineva care nu a pus gura pe țigară în viața sa și nici de la cineva care încă fumează.

De la bun început, una dintre primele întrebări care mi se adresează este cea referitoare la istoricul meu de fumătoare. Când oamenii află că am fumat 3 pachete pe zi, instantaneu știu că îi pot înțelege. Pentru că da, le înțeleg gândurile, emoțiile, îi văd nu ca pe niște fumători/oameni bolnavi, ci ca pe niște oameni normali, care nu au nevoie să fie judecați, ci ajutați și, foarte important, comunicăm de la egal la egal – simplul fapt că eu nu mai fumez nu-mi dă dreptul să-i privesc cu superioritate, pentru că odată și eu am fost exact în aceeași situație și nici mie nu-mi plăceau privirile superioare sau încărcate de milă.

Așa încât da, în chestiuni ce țin de mixul drog + emoție, este vital ca cel care conduce actul teraeputic să știe la un nivel afectiv, nu doar teoretic, ce înseamnă viața în acele coordonate pentru clienții săi.

La Allen Carr, puteți fi siguri că terapeuții sunt foști fumători, pregătiți pentru lucrul cu oamenii care încă sunt captivi în capcană. Lucrăm aplicat, discutăm strict despre fumat, nu intrăm în viețile oamenilor iar dezvăluirile țin exclusiv de dorința participanților de a-și înțelege mai bine dinamica psihică, păstrăm granițele ferme și respectăm dreptul la intimitate. Așa arată o terapie eficientă antifumat.

Diana Vasiliu, terapeut antifumat Allen Carr România

Articolul Cum îți alegi terapeutul antifumat apare prima dată în Allencarr.

Unii pot traduce asta drept „libertate”: „A fost alegerea mea să fumez„.

Oricât de seducător ar fi pentru un adolescent, lipsit până la 18 ani de putere de decizie, să creadă că EL a ales să fumeze, îndrăznim să contrazicem această teză.

1. În primul rând, singurul motiv pentru care cineva ar dori să-și inunde plămânii cu fum, este pentru că o viață întreagă a asistat la acest lucru și nu l-a considerat nefiresc.

2. Marea majoritate a celor care încep să fumeze o fac în intervalul de vârstă 12-22 de ani. Altfel spus, în adolescență. O perioadă marcată de trasnformări fizice și psihice, de dorința de a ieși din cuibul părintesc și de apropiere de grupul de prieteni. Deseori, părinții s-au speriat și au impus și mai multe restricții. Așa încât, fumatul a devenit o portiță de manifestare a… spiritului liber și rebel.

3. Înainte de a lua primul fum, v-ați gândit la faptul că din acel moment deveniți fumători pe viață? Că vă înhămați la o poveste care poate va dura toată viața, care vă va costa mulți bani, sănătatea și poate chiar viața? Probabil că nu. A existat un contract pe caresă-l semnați și să vă asumați statutul de fumător din acel moment? Probabil că nu. Și, probabil, nu ați ales să deveniți dependeți de nicotină. Apropo, ați știut atunci că nicotina creează dependență de la primele utilizări? Câți dintre fumători cunosc această informație? Când iei un drog, nu poți alege ca el să nu aibă efect asupra ta. Nu poți alege cum funcționează chimia creierului tău. Pur și simplu, te duci pe tobogan în jos.

4. Cel mai probabil, primul fum a fost tras din curiozitate. „Dă și mie să văd cum e.” Cel mai probabil, nu v-a plăcut. Deseori, tinerii se miră cum de ceva atât de scârbos i-a subjugat pe adulți? Poate chiar pe proprii lor părinți. O replică des întâlnită este:

„Ce nașpa e! Eu n-o să ajung ca tata/mama niciodată.”

5. În plus, dat fiind faptul că nicotina este un drog care nu schimbă starea de spirit (ca altele), iluzia care se formează de la prima încercare este: „Nu s-a întâmplat nimic.” O, dar da! S-au întâmplat multe acolo în creier, unde se instalează adicția. Mental, de asemenea, se întâmplă multe. Deseori, anturajul nostru ne spune: „Insistă, c-o să-ți placă mai încolo.” Iar noi asta facem, doar doar om ajunge să simțim ceva!

Și uite așa aluncăm pe panta dependenței, tot mai mult, fără să ne dăm seama, amăgindu-ne cu povești frumoase, despre socializare, tabiet și ritualuri, ajungând la un moment dat să nu ne mai imaginăm viața fără țigară. Și atunci, ne continuăm iluzia, hrănindu-ne lipsa de sens cu gândul că: „Am ales să fumez, e treaba mea.”

Dar nu așa arată o alegere adevărată. Nu poți alege conștient să devii dependent de un drog.

În schimb, așa arată o capcană.

Articolul Fumatul este o alegere? apare prima dată în Allencarr.

Acestea sunt două dintre cele mai dificile întrebări pe care un părinte le poate primi de la copilul său. Asta pentru că nici măcar părintele nu are un răspuns la ele. Fumătorul trăiește o ambivalență continuă – jumătate din el vrea să se lase de fumat, în vreme ce jumătatea cealaltă dorește să-și aprindă o țigară chiar acum. Deci, nu prea știm cu certitudine răspunsul la prima întrebare – poate azi, poate mâine, poate pe întâi, poate la anul. Iar a doua întrebare este și mai grea. Mintea umană este în permanentă căutare de sens. Iar atunci când ceva nu are sens, intrăm în panică. Or, cum ai putea să clasifici altfel decât lipsit de sens un așa zis „obicei”, care te costă o avere, îți ruinează sănătatea, te condiționează permanent, poate chiar îl urăști, dar pe care continui să-l ai? Și atunci, din lipsa de sens a părinților, se nasc non-răspunsurile: „De ce fumez?” „De idiot”/”Pentru că-s om mare iar oamenii mari au voie.”

Cei mai mulți copii de fumători au început prin a fi avocați anti-fumat. Pentru mintea unui copil, lucrurile sunt enervant de simple: dacă fumatul ucide și tata sau mama fumează, rezultă că tata sau mama va muri. Cu această frică cei mici se confruntă în interior, adesea neverbalizând-o concret. După cum știm, copiii deseori exprimă ceea ce simt prin joc, prin desen, prin povești, prin „minciunele”. Copiii mai mari însă își imploră mamele să se lase de fumat ca să nu moară și-i toacă mărunt pe tați să renunțe la fumat ca să nu se îmbolnăvească.

Departe de noi dorința de a-i arunca pe bieții părinți într-un ocean de vinovăție, dar deseori în sesiunile noastre de grup am constatat că niciodată nu se gândiseră la aceste lucruri. Se fereau să fumeze în nasul copiilor, de teama noxelor care i-ar putea afecta. Foarte bine. Dar fumau nestingherit în aer liber sau câțiva metri mai încolo, într-un balcon sau în bucătărie. Din fericire, gradul de conștientizare e crescut față de secolul trecut, dar din păcate nu e de ajuns. Așadar, expunându-și copiii la actul fumatului, părinții întrețin fără să vrea și această spaimă ancestrală – teama de moarte, pe care copiii o simt mai puternic decât adulții, deoarece pentru moment, întreg universul lor este compus din mama și tata.

Și atunci de ce, dacă o viață s-au chinuit să-și convingă părinții să se lase de fumat, odată ajunși la vârsta pubertății, mulți dintre copiii de fumători se apucă ei înșiși de fumat? Nota bene: sunt mulți copii de fumători care nu se apucă niciodată de fumat, așa cum sunt mulți copii de nefumători care se apucă. Și într-o parte și în alta, avem excepții de regulă; statistic, copiii de fumători sunt mai predispuși la a se apuca de fumat decât copiii de nefumători.

Revenind, ca să putem răspunde la întrebarea de mai sus, trebuie să ne ducem în prima etapă de dezvoltare a copilului: 0 – 2 ani. Încă de la începutul existenței sale, copilul observă adulții din preajma sa și, pentru a învăța „despre ce-i vorba în viața asta”, începe să imite și să pună în practică ceea ce vede. Imitația nu are un scop funcțional. Copilul nu-și propune să învețe observând și imitând. El pur și simplu o face. Și nu o face doar cu ceea ce este util, pentru că nu are dezvoltarea psihică necesară pentru a face diferența între bine și rău, utilitate și inutilitate etc. Spre exemplu, nu este nimic firesc și natural în a ține un obiect la ureche și a vorbi cu cineva invizibil. Și totuși, o facem. Iar copiii noștri ne imită. Îi vedem mergând țanțoș prin casă, uneori folosind chiar alte obiecte decât telefonul și prefăcându-se că vorbesc, asemeni nouă. Copiii încalță pantofii imenși ai părinților, reproduc grimasele părinților, se prefac că vorbesc la telefon sau lucrează la calculator asemeni părinților. Iar dacă părinții fumează, ei se vor preface că fumează și ei, încă de dinainte de a afla că fumatul este nociv și de a se instala acea teamă de care am vorbit mai devreme. De fapt, cercetările arată că ne naștem cu abilitatea de a imita, primele semne fiind vizibile încă din a doua zi de la naștere. Neurologic, suntem echipați cu neuroni oglindă, care ne facilitează abilitatea de a ne „pune în pielea celuilalt”, devenind, preț de o clipă, ca cel pe care-l imităm.

Iar actul imitativ este mai mult decât o pură „pantomimă”. Prin imitație, se instalează o relație. Copilul care imită adultul intră în relație cu acesta. Mai mult decât atât, încă din faza de bebeluș, copilul „încorporează” în structurile sale psihice imaginea părinților (în special a mamei), neavând mecanismele necesare pentru a separa ce e bun de ce e rău. Cu alte cuvinte, un bebeluș sau un copil mic nu are capcitatea de a se întreba de ce iese fum din gura mamei sau a tatălui sau de ce din când în când, în gura lor apare un bețișor care fumegă, ci pur și simplu va primi informația global, internalizând-o.

Însă, pentru copii, influențele nu se opresc la ușa casei. Ei își extind orizontul de cunoaștere și prin contactul cu ceilalți membri ai grupului din care fac parte – familia extinsă, prietenii de familie, cunoscuții și necunoscuții întâlniți, de pildă, în locurile pe care le frecventează.

Din aceste motive și din restul motivelor ce țin de sănătatea fizică a copiilor, credem că noua lege anti-fumat care propune, printre altele, extinderea interdicției de a fuma și în spațiile de joacă destinate copiilor, indiferent dacă acestea sunt în interior sau în exterior, precum și în spațiile de alimentație publică (ex.: restaurante), acolo unde familiile merg împreună preponderent la ocazii festive, va duce la creșterea gradului de curățenie psihică pentru copiii noștri, care nu vor mai crește asociind anumite activități, gânduri sau mai grav – emoții, cu fumatul. Treptat, pe măsură ce societatea își va schimba punctul de vedere privind consumul de tutun (în orice manieră), copiii noștri vor identifica în fumat și aspectele nocive și de ce nu, inutile. Deocamdata însă, țigara este considerată ceva firesc, iar copiii noștri cresc privind această intoxicație ca pe un obicei normal, un act firesc, un „tabiet”, nu ca pe o adicție parșivă de drog , așa cum este în realitate, dublată de asocieri create prin manipulare.

Aici găsiți un istoric al acestei legi și ce se dorește a se schimba acum.

Aici găsiți manifestul Coaliției România Respiră, un grup de peste 200 de organizații și persoane publice, din care facem parte și noi, care militează pentru schimbarea legii antifumat existente momentan în România.

Articolul De ce e nevoie să regândim fumatul în prezența copiilor apare prima dată în Allencarr.

“De ce este important pentru dvs. dacă am fumat? Dacă dvs ați fi bolnav de tuberculoză, ar conta dacă medicul a avut sau nu tuberculoză ca să vă poată trata?”

Deși fumatul este, în esență, o boală, ea are o imensă componentă emoțională, psihologică. Motiv pentru care, este esențial pentru fumători să știe că cel care-i tratează a trecut prin acea experiență și știe ce simte omul atunci când pofta de țigară își face simțită prezența. Mai mult decât atât, este imperativ pentru majoritatea fumătorilor, ca omul care-i conduce afară din Iad să fi fost la rândul său pe acolo și să se fi eliberat, învâțând drumul, pentru a-i putea ajuta și pe alții. Experiența directă cu drogul și la rândul său, eliberarea din capcana drogului (oricare ar fi numele său) aduce o valoare inestimabilă procesului de vindecare.

De aceea, condiția numărul unu când cineva dorește să intre în programul de formare a terapeuților antifumat Allen Carr este să fi fost fumător și să se fi lăsat prin metoda Allen Carr.

Altfel, comunicarea este searbădă, lipsită de relevanță și de autenticitate. Un fumător nu poate accepta recomandări de la cineva care nu a pus gura pe țigară în viața sa și nici de la cineva care încă fumează.

De la bun început, una dintre primele întrebări care mi se adresează este cea referitoare la istoricul meu de fumătoare. Când oamenii află că am fumat 3 pachete pe zi, instantaneu știu că îi pot înțelege. Pentru că da, le înțeleg gândurile, emoțiile, îi văd nu ca pe niște fumători/oameni bolnavi, ci ca pe niște oameni normali, care nu au nevoie să fie judecați, ci ajutați și, foarte important, comunicăm de la egal la egal – simplul fapt că eu nu mai fumez nu-mi dă dreptul să-i privesc cu superioritate, pentru că odată și eu am fost exact în aceeași situație și nici mie nu-mi plăceau privirile superioare sau încărcate de milă.

Așa încât da, în chestiuni ce țin de mixul drog + emoție, este vital ca cel care conduce actul teraeputic să știe la un nivel afectiv, nu doar teoretic, ce înseamnă viața în acele coordonate pentru clienții săi.

La Allen Carr, puteți fi siguri că terapeuții sunt foști fumători, pregătiți pentru lucrul cu oamenii care încă sunt captivi în capcană. Lucrăm aplicat, discutăm strict despre fumat, nu intrăm în viețile oamenilor iar dezvăluirile țin exclusiv de dorința participanților de a-și înțelege mai bine dinamica psihică, păstrăm granițele ferme și respectăm dreptul la intimitate. Așa arată o terapie eficientă antifumat.

Diana Vasiliu, terapeut antifumat Allen Carr România

Articolul Cum îți alegi terapeutul antifumat apare prima dată în Allencarr.

Una dintre marile iluzii ale fumătorilor este faptul că ei înșiși au ales să fumeze. Nu ne pune nimeni pistolul la tâmplă când tragem primul fum dintr-o țigară, nu ne obligă nimeni s-o terminăm. Nu ne forțează nimeni să insistăm apoi. Ne străduim din proprie inițiativă să ne obișnuim cu gustul amar și fumul înecăcios. Pentru că da, trebuie să exersezi ca să înveți să fumezi. Nu-i vine nimănui natural să inhaleze fum. Și totuși, o facem.

Unii pot traduce asta drept “libertate”: “A fost alegerea mea să fumez“.

Oricât de seducător ar fi pentru un adolescent, lipsit până la 18 ani de putere de decizie, să creadă că EL a ales să fumeze, îndrăznim să contrazicem această teză.

1. În primul rând, singurul motiv pentru care cineva ar dori să-și inunde plămânii cu fum, este pentru că o viață întreagă a asistat la acest lucru și nu l-a considerat nefiresc.

2. Marea majoritate a celor care încep să fumeze o fac în intervalul de vârstă 12-22 de ani. Altfel spus, în adolescență. O perioadă marcată de trasnformări fizice și psihice, de dorința de a ieși din cuibul părintesc și de apropiere de grupul de prieteni. Deseori, părinții s-au speriat și au impus și mai multe restricții. Așa încât, fumatul a devenit o portiță de manifestare a… spiritului liber și rebel.

3. Înainte de a lua primul fum, v-ați gândit la faptul că din acel moment deveniți fumători pe viață? Că vă înhămați la o poveste care poate va dura toată viața, care vă va costa mulți bani, sănătatea și poate chiar viața? Probabil că nu. A existat un contract pe caresă-l semnați și să vă asumați statutul de fumător din acel moment? Probabil că nu. Și, probabil, nu ați ales să deveniți dependeți de nicotină. Apropo, ați știut atunci că nicotina creează dependență de la primele utilizări? Câți dintre fumători cunosc această informație? Când iei un drog, nu poți alege ca el să nu aibă efect asupra ta. Nu poți alege cum funcționează chimia creierului tău. Pur și simplu, te duci pe tobogan în jos.

4. Cel mai probabil, primul fum a fost tras din curiozitate. “Dă și mie să văd cum e.” Cel mai probabil, nu v-a plăcut. Deseori, tinerii se miră cum de ceva atât de scârbos i-a subjugat pe adulți? Poate chiar pe proprii lor părinți. O replică des întâlnită este:

“Ce nașpa e! Eu n-o să ajung ca tata/mama niciodată.”

5. În plus, dat fiind faptul că nicotina este un drog care nu schimbă starea de spirit (ca altele), iluzia care se formează de la prima încercare este: “Nu s-a întâmplat nimic.” O, dar da! S-au întâmplat multe acolo în creier, unde se instalează adicția. Mental, de asemenea, se întâmplă multe. Deseori, anturajul nostru ne spune: “Insistă, c-o să-ți placă mai încolo.” Iar noi asta facem, doar doar om ajunge să simțim ceva!

Și uite așa aluncăm pe panta dependenței, tot mai mult, fără să ne dăm seama, amăgindu-ne cu povești frumoase, despre socializare, tabiet și ritualuri, ajungând la un moment dat să nu ne mai imaginăm viața fără țigară. Și atunci, ne continuăm iluzia, hrănindu-ne lipsa de sens cu gândul că: “Am ales să fumez, e treaba mea.”

Dar nu așa arată o alegere adevărată. Nu poți alege conștient să devii dependent de un drog.

În schimb, așa arată o capcană.

Din fericire, putem alege oricând să redevenim nefumători. Iar asta se poate.

Articolul Fumatul este o alegere? apare prima dată în Allencarr.

“Mami, tu când te lași de fumat?”    “Tati, tu de ce fumezi?”

Acestea sunt două dintre cele mai dificile întrebări pe care un părinte le poate primi de la copilul său. Asta pentru că nici măcar părintele nu are un răspuns la ele. Fumătorul trăiește o ambivalență continuă – jumătate din el vrea să se lase de fumat, în vreme ce jumătatea cealaltă dorește să-și aprindă o țigară chiar acum. Deci, nu prea știm cu certitudine răspunsul la prima întrebare – poate azi, poate mâine, poate pe întâi, poate la anul. Iar a doua întrebare este și mai grea. Mintea umană este în permanentă căutare de sens. Iar atunci când ceva nu are sens, intrăm în panică. Or, cum ai putea să clasifici altfel decât lipsit de sens un așa zis “obicei”, care te costă o avere, îți ruinează sănătatea, te condiționează permanent, poate chiar îl urăști, dar pe care continui să-l ai? Și atunci, din lipsa de sens a părinților, se nasc non-răspunsurile: “De ce fumez?” “De idiot”/”Pentru că-s om mare iar oamenii mari au voie.”

Cei mai mulți copii de fumători au început prin a fi avocați anti-fumat. Pentru mintea unui copil, lucrurile sunt enervant de simple: dacă fumatul ucide și tata sau mama fumează, rezultă că tata sau mama va muri. Cu această frică cei mici se confruntă în interior, adesea neverbalizând-o concret. După cum știm, copiii deseori exprimă ceea ce simt prin joc, prin desen, prin povești, prin “minciunele”. Copiii mai mari însă își imploră mamele să se lase de fumat ca să nu moară și-i toacă mărunt pe tați să renunțe la fumat ca să nu se îmbolnăvească.

Departe de noi dorința de a-i arunca pe bieții părinți într-un ocean de vinovăție, dar deseori în sesiunile noastre de grup am constatat că niciodată nu se gândiseră la aceste lucruri. Se fereau să fumeze în nasul copiilor, de teama noxelor care i-ar putea afecta. Foarte bine. Dar fumau nestingherit în aer liber sau câțiva metri mai încolo, într-un balcon sau în bucătărie. Din fericire, gradul de conștientizare e crescut față de secolul trecut, dar din păcate nu e de ajuns. Așadar, expunându-și copiii la actul fumatului, părinții întrețin fără să vrea și această spaimă ancestrală – teama de moarte, pe care copiii o simt mai puternic decât adulții, deoarece pentru moment, întreg universul lor este compus din mama și tata.

Și atunci de ce, dacă o viață s-au chinuit să-și convingă părinții să se lase de fumat, odată ajunși la vârsta pubertății, mulți dintre copiii de fumători se apucă ei înșiși de fumat? Nota bene: sunt mulți copii de fumători care nu se apucă niciodată de fumat, așa cum sunt mulți copii de nefumători care se apucă. Și într-o parte și în alta, avem excepții de regulă; statistic, copiii de fumători sunt mai predispuși la a se apuca de fumat decât copiii de nefumători.

Revenind, ca să putem răspunde la întrebarea de mai sus, trebuie să ne ducem în prima etapă de dezvoltare a copilului: 0 – 2 ani. Încă de la începutul existenței sale, copilul observă adulții din preajma sa și, pentru a învăța “despre ce-i vorba în viața asta”, începe să imite și să pună în practică ceea ce vede. Imitația nu are un scop funcțional. Copilul nu-și propune să învețe observând și imitând. El pur și simplu o face. Și nu o face doar cu ceea ce este util, pentru că nu are dezvoltarea psihică necesară pentru a face diferența între bine și rău, utilitate și inutilitate etc. Spre exemplu, nu este nimic firesc și natural în a ține un obiect la ureche și a vorbi cu cineva invizibil. Și totuși, o facem. Iar copiii noștri ne imită. Îi vedem mergând țanțoș prin casă, uneori folosind chiar alte obiecte decât telefonul și prefăcându-se că vorbesc, asemeni nouă. Copiii încalță pantofii imenși ai părinților, reproduc grimasele părinților, se prefac că vorbesc la telefon sau lucrează la calculator asemeni părinților. Iar dacă părinții fumează, ei se vor preface că fumează și ei, încă de dinainte de a afla că fumatul este nociv și de a se instala acea teamă de care am vorbit mai devreme. De fapt, cercetările arată că ne naștem cu abilitatea de a imita, primele semne fiind vizibile încă din a doua zi de la naștere. Neurologic, suntem echipați cu neuroni oglindă, care ne facilitează abilitatea de a ne “pune în pielea celuilalt”, devenind, preț de o clipă, ca cel pe care-l imităm.

Iar actul imitativ este mai mult decât o pură “pantomimă”. Prin imitație, se instalează o relație. Copilul care imită adultul intră în relație cu acesta. Mai mult decât atât, încă din faza de bebeluș, copilul “încorporează” în structurile sale psihice imaginea părinților (în special a mamei), neavând mecanismele necesare pentru a separa ce e bun de ce e rău. Cu alte cuvinte, un bebeluș sau un copil mic nu are capcitatea de a se întreba de ce iese fum din gura mamei sau a tatălui sau de ce din când în când, în gura lor apare un bețișor care fumegă, ci pur și simplu va primi informația global, internalizând-o.

Însă, pentru copii, influențele nu se opresc la ușa casei. Ei își extind orizontul de cunoaștere și prin contactul cu ceilalți membri ai grupului din care fac parte – familia extinsă, prietenii de familie, cunoscuții și necunoscuții întâlniți, de pildă, în locurile pe care le frecventează.

Din aceste motive și din restul motivelor ce țin de sănătatea fizică a copiilor, credem că noua lege anti-fumat care propune, printre altele, extinderea interdicției de a fuma și în spațiile de joacă destinate copiilor, indiferent dacă acestea sunt în interior sau în exterior, precum și în spațiile de alimentație publică (ex.: restaurante), acolo unde familiile merg împreună preponderent la ocazii festive, va duce la creșterea gradului de curățenie psihică pentru copiii noștri, care nu vor mai crește asociind anumite activități, gânduri sau mai grav – emoții, cu fumatul. Treptat, pe măsură ce societatea își va schimba punctul de vedere privind consumul de tutun (în orice manieră), copiii noștri vor identifica în fumat și aspectele nocive și de ce nu, inutile. Deocamdata însă, țigara este considerată ceva firesc, iar copiii noștri cresc privind această intoxicație ca pe un obicei normal, un act firesc, un “tabiet”, nu ca pe o adicție parșivă de drog , așa cum este în realitate, dublată de asocieri create prin manipulare.

Aici găsiți un istoric al acestei legi și ce se dorește a se schimba acum.

Aici găsiți manifestul Coaliției România Respiră, un grup de peste 200 de organizații și persoane publice, din care facem parte și noi, care militează pentru schimbarea legii antifumat existente momentan în România.

Resurse articol:

http://ilabs.washington.edu/meltzoff/pdf/99Meltzoff_BornToLearn.pdf

http://psihoterapie-psihanalitica.ro/baze_teoretice.html

http://www.slate.com/articles/life/family/2009/01/i_spy_daddy_giving_someone_the_finger.html

Articolul De ce e nevoie să regândim fumatul în prezența copiilor apare prima dată în Allencarr.